Intră acum și în grupul de
Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, care a fost demis în data de 1 martie prin ordin al prefectului după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Suceava într-un dosar instrumentat de DNA, a fost repus, luni, în funcția de primar după ce ICCJ l-a achitat.
Prefectura Suceava a transmis, luni, că a primit soluția propununțată în recursul în casație de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală prin care Virgil Saghin a fost achitat.
Din acest motiv a fost emis ordinul prefectului județului Suceava prin care s-a luat act de dispozitivul Deciziei penale prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală admite recursul în casaţie și îl achită pe inculpatul Saghin Virgil pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
„Ca urmare a celor dispuse se constată lipsa motivelor de fapt şi de drept care să justifice menţinerea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Vatra Moldoviței, al domnului Saghin Virgil. Hotărârea care a stat la baza emiterii ordinului de încetare de drept a mandatului de primar înainte de expirarea duratei normale a acestuia, a fost casată”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
Potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ordinul cu caracter individual emis de către prefect devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.
Astfel, Virgil Saghin își poate relua atribuțiile de primar al comunei Vatra Moldoviței de la data comunicării ordinului, se mai arată în comunicat.
Virgil Saghin a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de încercare de 3 ani, potrivit deciziei Curţii de Apel Suceava, care a menţinut sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Primarul din Vatra Moldoviţei a fost găsit vinovat pentru că a achiziționat mobilier pentru două cămine culturale, prin intermediul unei firme, fără licitație și la un preț dublu față de cel real. Conform procurorilor, primăria a achiziționat direct, fără respectarea legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică, mobilierul pentru căminele culturale din satele Ciumârna și Paltinu, având o valoare totală de 200.000 de lei, valoare ce depășește pragul de 30.000 de euro, prevăzut de articolul 19, aliniat 1 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică.
Intră acum și în grupul de